comunicat [imas]

5 noiembrie 2020

rezultate sondaje versus rezultatele înregistrate la vot Alegeri prezidențiale, turul I

Alegerile prezidențiale (turul I) s-au desfășurat în data de 1 noiembrie 2020 și, conform Comisiei Electorale Centrale, la vot s-au prezentat 1.348.719 cetățeni, dintre care 1.199.541 pe teritoriul Republicii Moldova (88.94% din total votanți), iar 149.178 din diasporă (11.06% din total votanți). Toate sondajele au fost efectuate doar pe teritoriul Republicii Moldova; de aceea, pentru o evaluare corectă a capacității de estimare a comportamentului la vot, comparația trebuie efectuată între ratingurile oferite de sondaje și rezultatul înregistrat de fiecare candidat pe teritoriul Republicii Moldova

Pentru a facilita acest proces de comparație, intențiile de vot au fost calculate din totalul celor care au menționat că au o opțiune de vot în fiecare sondaj, acceptând astfel ipoteza unei distribuiri proporționale a “indecișilor”. Vă rugăm să parcurgeți cu atenție și notele menționate după tabelul de mai jos. Rezultatele sondajelor sunt prezentate în ordine cronologică, de la cel mai apropiat sondaj de data alegerilor până la cel mai depărtat de data la care au avut alegerile.

1 Sondajul nu a avut caracter public și este prezentat în acest material prin amabilitatea beneficiarului acestui sondaj. 

2 Sondajul nu a avut caracter public și este prezentat în acest material prin amabilitatea beneficiarului acestui sondaj.

3 Sondajul prezentat de FOP a fost realizat utilizând două metode de colectare a datelor: față în față și telefonic. 

4 Diferența până la 100% o reprezintă răspunsurile “alt candidat” - 1.3%. 

5 Diferența până la 100% o reprezintă răspunsurile “alt candidat” - 1.7%.

6 Sondajul nu a avut caracter public, dar a fost prezentat de o sursă mass media care a motivat că a obținut acest sondaj în exclusivitate. Rezultatele pot fi accesate aici

7 A fost singurul sondaj realizat telefonic (restul sondajelor au fost efectuate față în față), având o rată de răspuns de 7%. Procentele acumulate în sondaj la categoria “alt candidat” și “indecișii” au fost redistribuiți după modelul explicat mai sus. Rezultatele studiului pot fi consultate aici.  

Notă: Sondajele realizate de CBS Research pentru IPP (BOP) - 08.10-20.10 și pentru Whatch Dog - 10.10-17.10 au fost excluse din analiză deoarece au prezentat un număr record de indeciși - 36%, respectiv 58%, deși, așa cum se poate observa, ambele sondaje au fost efectuate în perioade similare. Cu toate acestea, au prezentat un număr de indeciși de două până la de patru ori mai mare față de cele prezentate de celelalte companii. Din aceste motive, considerăm că aceste două sondaje nu pot fi comparate cu sondaje la care numărul de indeciși s-a încadrat între 12% și 26%, funcție de momentul când au fost datele colectate.

Cu regret, suntem din nou nevoiți să subliniem fenomenele grave care sunt prezente pe piața de cercetare sociologică din Republica Moldova; iată câteva dintre ele:

  • publicarea de sondaje care se dovedesc a fi la mare distanță de realitate, diferențe ce depășesc cu mult marjele de eroare asumate de fiecare sondaj; 
  • prezența sondajelor care publică chiar și altă ordine a clasamentului privind intențiile de vot;
  • publicarea de sondaje realizate pe un volum de 23 de respondenți, sondaje preluate de mass media fără nici un fel de verificare sau analiză suplimentară; 
  • sondaje difuzate indiferent de prestația anterioară a companiilor care le dau publicității; 
  • publicarea de sondaje a cărui număr de indeciși a ajuns până la cota de 64% în plină perioadă electorală; 
  • organizarea a două “exit-poll-uri” la telefon, deși nici măcar terminologia corectă nu a fost utilizată de realizatori (exit-poll = sondaj la ieșirea din secția de vot), sondaje ce s-au dovedit la distanță considerabilă față de rezultatele înregistrate și cu destule probleme de ordin tehnic și metodologic; 
  • organizarea de către o companie de cercetare sociologică a unui concurs cu premii funcție de precizia cu care participanții la concurs pot ghici rezultatul alegerilor; 
  • sondaje online, lipsite de orice rigoare preluate de surse mass media; 

Desigur, întotdeauna este loc de mai bine și suntem conștienți de acest lucru. Compania [imas] va continua cu aceeași pasiune și onestitate să își facă munca. Doresc să aduc mulțumiri întregii echipe [imas], de la șoferi, operatori, verificatori și până la colegii aflați în sediul central de la Chișinău; ziua votului a demonstrat încă o dată că pasiunea și onestitatea cu care nefacem munca sunt o rețetă de succes. Și mai multe mulțumiri aduc cetățenilor care participă la studiile noastre, pentru răbdarea și timpul pe care îl investesc participând la sondajele de opinie.

 

cu prietenie, 

Doru PETRUȚI

director general [imas]

 

Toate noutățile